Am fost candva copii…si poate ca mai suntem si acum…

Mergand saptamana trecuta pentru a nu stiu cata suta oara pe strada care face legatura intre casa mea si serviciu (cu peronu pe partea dreapta), am observat desenat un sotron destul de micut dar un sotron desenat in toata regula. Si exact ca in cartea „in cautarea timpului pierdut” de marcel proust, mi-au venit in minte franturi din jocurile copilariei mele, ale noastre, ispravile, nebuniile si nazbatiile pe care le faceam vara de vara, dar si pe parcursul anului intreg.

Sunt nascut in ‘80. am stat atat la casa dar si la bloc (cea mai mare parte a timpului insa la bloc). Unele vacante le-am petrecut la tara dar cel mai mult le-am petrecut in oras. Imi aduc vag aminte ca a existat o perioada cand in magazine aveai ce sa cumperi (din ce ma mai tine pe mine cablu ide de la hard, am inteles ca sprijinul chinezilor pentru romania a existat pana in ‘86). imi aduc aminte de laptele degresat al lor, de vitaminele lor, crema aia verde-maron cu miros puternic de mentol (mici cutiute rosiatice), laptele praf, jucariile care te tineau lipit langa ele zile intregi. Cat eram mic ma jucam toata ziua sau ieseam pe scara blocului cu ceilalti copii si toata ziua faceam drumuri din carti de joc sau diferite alte obiecte care delimitau drumuri.

Aveam si doi copii norocosi care primeau jucarii din strainatate: lego, un fel de pionier -constructor, orase si garaje in miniatura. Eu cel putin eram innebunit dupa pionier constructor. Aveam cumparate 2 seturi din care faceam toata ziua masini, macarale, diferite chestii cu scripeti sau roboti. Cand am vazut lego prima data am ramas mut de uimire. M-am jucat ore intregi cu asa ceva, plus ca unele piese erau si fosforescente. Apoi sa nu uitam de jocurile din carton ale copilariei: nu te supara frate, piticot, jocul acela chinezesc cu bile de multe culori care trebuie mutate dintr-o parte in cealalta parte diametral opusa.

Cand am mai crescut am inceput sa ne jucam si carti, remi, table. Zaruri sau asa numitul barbut nu il jucam pentru ca in general preferam sa jucam totul pe echipe si nu la modul individual. De fapt daca ma gandesc bine cam tot ce faceam mai mereu se impartea pe echipe: ori doua echipe mari si late ori echipe formate din cate doi copii.

Dupa ‘86 am simtit acut o lipsa la tot ce inseamna alimente. Nu stiam ce se intampla, eram prea mic. Paine a inceput sa fie vanduta la cartela (adica o familie daca era compusa din 3 membri avea dreptul la 2 paini parca. Te duceai frumos cu cartela, era trecuta data pe ea si iti dadea painea, pe bani desigur). Tin minte ca odata am pierdut cartela. Ce bataie am luat in ziua aia doar eu stiu…carnea lipsea cu desavarsire, cand aduceau tacamuri era imbulzeala, bataie generala. Desigur si la paine cand venea masina imprastiind mirosul acela apetisant, lumea alerga innebunita la coada.

De craciun era iarasi nebunie pe cateva portocale, bomboane de pom si jucarii. Banane nu imi aduc aminte sa fi vazut sau sa fi gustat. Mi-am suprins de cateva ori parintii ascultand la radio incet si mai ales am deslusit de cateva ori ceva intitulat „…libera”. Nu dadeam atentie la asa ceva dar nu puteam sa nu dau atentie cand era frig in casa sau lumina lipsea cu desavarsire si stateam in bucatarie si ma uitam la flacarile din cuptor de la aragaz. Cand eram pe afara ne distram copios strigand din 5 in 5 minute „a venit lumina!”

bani nu prea aveam pe mana si sincer, nici nu aveam nevoie. O prastie se confectiona ff usor (din lemn sau dintr-un plastic mai dur). Elastic se gasea oricand iar inglite la fel. De multe ori ne asezam in parcarea de langa bloc si ne vedeai la munca: unul confectiona prastia, altul taia frumos bucatile de elastic iar eu cel putin imi placea sa tai bucatile din sarma si sa fac inglite. Daca la inceput aveam niste prasti sa le zic firave….cu timpul am inceput sa ne facem din ce in ce mai puternice…cu mai multe zgarciuri si teroarea cea mai mare era cand porneau inglitele (deja foloseam unele mai mari pe care le confectionam utilizand papagalul) scoteau un suierat care te facea mandru. Doamne fereste ca nu ne-am scos ochii intre noi si mai ales nu am scos ochii la nimeni. De obicei le foloseam cand mergeam in parc iar cand cineva ne enerva trageam numai la nivelul picioarelor.

Dupa ce ne plictiseam de acestea puneam frumos mana si scoteam caietele de la inventar din casa. Le taiam frumos (de obicei dintr-o foaie scoteam 3 bucati pe lat) si faceam…ati ghicit? Da, gornete.
Dar de unde faceam rost de teava pentru asa ceva? Ei bine, aveam 2 cai: ori mergeam in oras si cumparam de acolo sau de la vreun bloc in constructie. Aici tot asa, daca la inceput aveam una sau 2 tevi si ne alergam toata ziua cu asa ceva….cu timpul incepeam sa gandim fiecare cum sa avem mai multe gornete pregatite si sa reusim sa impuscam pe ceilalti. Eu cel putin imi facusem un butoias (o teava pe mijloc si restul pe deasupra ei) in care incapeau lejer 7 boabe. Dar nici asa nu eram multumit. Butoiasul era destul de mare si ce mi-a traznit mintea: am lasat teava de la mijloc intreaga si cele de deasupra le-am taiat pe jumatate astfel incat am avut un fel de 2 butoiase dar rabatabile. Teava pe care trageam era libera si in momentul in care suflam o gorneta roteam tevile. Era chinu dracului pana faceam 13 gornete dar si cand terminam.

Apoi am fost luati la rost ca facem hartii in fata blocului. Iarasi mintea noastra de copii duracelici a lucrat, si a lucrat bine…nu am renuntat la tevi dar am schimbat munitia: cu poroambe. Poroambele sunt un fel de fructe care cresc pe timpul verii. Sunt dulci acrisoare si iti face gura punga. Ei bine, asta era noua noastra munitie. Tot timpul aveam la noi imbracaminte patata de poroambe (petele de la ele nu ies la spalat) si nu in ultimul rand cat mai multe buzunare.

In general nu prea stateam la bloc. Mergeam in crang (o padure f mare din orasul buzau). Acolo toata ziua ne alergam printre copaci, incercam sa ne suprindem cu atacuri din flancuri, din spate etc. Langa oras exista o plantatie de dude si un drum care face legatura cu soseaua de centura. Pe acolo treceau tirurile dupa revolutie, mai ales cele turcesti. Turcii ne vedeau, opreau si scoteau o punga pe geam si spunea atat: duda! Le luam frumos, adunam si primeam in schimb dulciuri, gume cu suprize si sucuri.

Tot timpul mergeam sa culegem cate ceva: flori de tei pt ceai (cand ne vedeau ai nostri cum stateam cocotati si noi si mai ai dracu, clatinam si copacu…minte de copil, urlau la noi sa ne dam jos), corcoduse pt compot, pt acrit ciorba sau sa le mancam asa cum erau, dude, poroambe, mierea ursului, la ciuperci nu ne bagam (eu cel putin era sa o sfeclesc la targu secuiesc – acolo sunt nascut din cauza la niste ciuperci otravite cand eram ff mic).

Ne placea sa mergem si sa prindem insecte (fluturi, radasca, croitor si alte asemenea lighioane nevertebrate). Nu chinuiam niciodata animalele, nu dadeam cu pietre in pisici si caini chiar daca uneori aveam niste caini in drumul nostru care ne alergau putin dar am ales sa ii pedepsim o singura data cu poroambe tragand spre ei. O singura data a fost suficient pt ca apoi cand treceam pe acolo ne priveam unii pe altii cu un fel de plictiseala dar de suprafata…

confectionam avioane, faceam zmei din hartie si lemn, aruncam diversi soldatei de la etaj cu batiste legate de ei, ba mai mult, facusem un fel de telecabina intre scarile blocului (aveam 2 scari la bloc A si B). a fost mai greu cu ata pana cand a fost intinsa dar aveam acces pe acoperis la bloc si nu a fost problema. Telecabina pleca de la etajul 4, scara A catre etajul 3, scara B, se ducea apoi catre etajul 1 scara A si de acolo era urcata catre etajul 4. smecheria consta intr-un cablu legat suplimentar in lateral de telecabina (o cutie destul de maricica) si cu un bat destul de lung astfel incat sa fie la o distanta suficienta departata de bloc ca sa nu fie prinsa de ceva rufe, balcon etc.

Cine vroia sa se lege la sistemul acesta trebuia sa puna in telecabina bomboane, seminte prajite sau alte bunataturi de acest gen. Cand ne plictiseam si de acestea treceam la alte dracovenii pe care ori le citeam din diverse reviste ori le vedeam la alti copii. In curtea scolii nu mai spun: fotbalul si handbalul era la el acasa, meciurile se tineau in functie de cei care locuiau intr-un bloc si jucam cat era ziua de lunga si noaptea pana cand nu mai puteam de oboseala sau ne rupea foamea. Cand ne era foame mai dadeam o fuga la cofetarie si luam mozaic (preferatul meu) sau pateuri cu branza. Suc nu exista decat sub forma de citronada sau cico. Pepsi si alte chestii de genul acesta…nu erau inca. Mai tarziu au aparut si dozatoarele si aspartanul si toate cele.

In general eram cu bun simt, nu injuram, nu ne comportam ca niste huligani (pe de o parte era de inteles fiind un bloc numai si numai din cadre militare compus) dar si cand ne pocnea mintea sa face cate o treaba. Imi aduc aminte cu o parere de rau ca intr-o zi, mai erau cateva zile la craciun, o persoana de la noi din bloc, un pensionar a cumparat si el 2 cartoane de oua. Era nebunie atunci in preajma sarbatorilor. Si noi ca niste dementi pusesem o piedica (o sarma) pe drumul care ducea spre bloc. Ei bine, sa va mai zic continuarea? Imi aduc aminte ca am auzit cele mai tari injuraturi din viata mea atunci si am rupt-o la fuga toti ca niste sobolani de pe o corabie care se scufunda…

in preajma sarbatorilor nu existau atunci petarde dar noi aveam metodele noastre. Aveam bici si toata ziua pocneam din el pe strada sau duze din acelea de la tractor sau nu mai stiu ce masini pe care le umpleam cu catran si le frecam apoi cu un cui rasucit si cu un fel de elastic furat de la o masca de gaze (ca doar eram copii de cadre militare…aveam fiecare asa ceva in casa iar la subsol de bloc un adapost antiatomic cica…mare frectie). Sau luam diferite cutii de la fixativ, spray si le umpleam cu carbid, le agitam (scuipatul era un ingredient absolut necesar….) si la un mic orificu dat intr-un capat se aseza un bat de chibrit aprins. Datorita gazelor acumulate, capacul tasnea cu un zgomot asurzitor. Luam poleiala de la ciocolata si infasuram capatul cu catran al unui bat de chibrit, ori il infigeam in pamant ori crestam cu o lama incat faceam celalalt capat ca un fel de cruce si le dadeam foc si din cauza presiunii la fel isi luau zborul. Mai tarziu am dat peste pixurile acelea faine din metal cu 7 culori care aveau un fel de mina metalica si care o data consumata era numai buna de folosit pt asa ceva…o luam, bagam catran in ea, astupam capatul si puneam un bat aprins sub ea…zgomotul era iarasi infernal. Cu cat mai tare..cu atat mai bine

televizor…neah….nu prea era si nici macar nu aveai ce sa te uiti…incepea cu telejurnal la 19 jumatate parca, il arata pe ceausescu, apoi un rahat de emisiune (reflector sau mai stiu eu ce tampenii) si se inchidea emisia pe la 22 juma parca…filme..prea putine si neinteresante…
sambata era ceva de genul telemagazin care era cat de cat interesanta iar duminica era un fel de emisiune pentru copii si elevi (am un lapsus pt moment). Tot atunci era cate un episod din „toate panzele sus”, „mihail, caine de circ”.

cum sa uit eu de mihaela, de gopo, oblio…amintiri faine, de nu zait pagadi, de lolek si bolek etc… poate ca suntem demodati…suntem dinozauri, dar nu regret nimic…absolut nimic, am avut o copilarie fericita. numai eu stiu cate haine am rupt la jocul “frunza” (ala pe echipe), cele 9 caramizi, ratele si vanatorii, flori-fete sau baieti si cate si mai cate

imi adusese cineva din strainatate reviste cu Rahan…le-am devorat uitandu-ma pe ele. a venit unchiul meu din canada si mi a adus o consola nintendo (o am si acum prin casa dar nu stiu daca mai functioneaza) cu o caseta cu mario…vai… aduceam prietenii si ne jucam la dublu..dar se stia..ne jucam cateva ore si apoi jap la fotbal iar…si toata lumea era multumita…

vorba lui ovidel pe mess:
“urcam dealuri, campii….alergam….am si cazut in prapastie….acum copilul are cheaturi, crackuri, STEAM”

mare adevar..mare de tot. pe timpul nostru daca erai tinut in casa…de fapt asta era pedeapsa suprema…imi aduc aminte ca eu am fost pedepsit sa nu mai ies o luna din casa..am spart un parbriz fara sa vreau…si le-am zis la ai mei..cam mult o luna…pune si tu 2 saptamani acolo…sa simt si eu ca trec zilele mai repede, eram si in vacanta. nu, o luna plina ramai…zic bine…nu mai mananc nimic…si tot ma scoateti din casa in cateva zile si ma duceti la spital si tot ies.
Cinematorgraf nu serveam dar eram client fidel la biblioteca: jules verne, ciresarii, legendele olimpului si cate si mai cate. Imi placeau revistele cu stiinta si tehnica: „start 2001” parca-i zicea.colectionam suprize „lazar” – suprize cu elicoptere, tancuri, cu masini, cu jucatori de fotbal. Aveam glasoare cu timbre si faceam schimb intre noi toata ziua. Parca ziceai ca suntem la bursa…asa de inversunati eram…dar la final toata lumea era multumita.strangeam capace de bere, suc si le bateam cu piatra asftel incat jucam tablite sau cautam cutii de la chibrituri goale si jucam cartonase. Insa cea mai mare provocare o reprezanta cautatul pietrei perfecte : rotunda si cu profilul cat mai jos…sa poti sa dai bine si sa rupi gramda cat mai de jos posibil. Aia era pastrata mai ceva ca adidasi sau cheile de la casa.

La scoala pauza era cea mai asteptata, mai ales in cursul orelor de matematica si romana. Sportul era preferatul tuturor. Nimeni nu lipsea de la asa ceva. Mai tarziu cand am crescut era o moda cu oracole. Un fel de caiet cu multe intrebari, chestii lipite pe el (poze cu artisti, desene etc) si o sectiune pe final cu „amintiri”. Atunci modul de a aborda o fata nu se compara cu ziua de azi…atunci daca reuseau sa vorbesti cu ea fara sa rosesti deja erai o celebritate…daca o luai de mana…nu mai existau cuvinte de lauda…alta mentalitate…alte timpuri…

puneam bete de chibrit pe marginea corabiei (din bucati de poliester) si legam cu ata de macrame ca sa dea senzatia unui fel de margine. apoi la spate infigeam 2 bete de chibrit paralele una cu cealalta, puneam un zgarci si o bucata de plastic, o invarteam si asa aveam o barca propulsata pt o scurta distanta

oamenilor, da voi nu ati dat niciodata cu fumigene? chestiile alea care scoteau un fum de te rupea la ochi? facute din rama de ochelari sau minge de tenis de masa rupta in bucatele mici si infasurate in poleiala…doamne ce fum putea sa scoata …

ce buna mai era alvita sau halvita stiu ca se mai spunea..acum depinde de la zona la zona desigur. braga, probabil ca de aici vine si denumirea de ieftin ca braga (cel putin in moldova stiu ca nu au auzit de expresia asta dar in muntenia este ceva uzual). de baut insa nu am avut de unde sa beau.

mai tin minte ca tiganii faceau un fel de sfere din popcorn, le lipeau in asa fel incat iesea o sfera. eram innebunit dupa eugenie, dupa chestia aia..ah ce lapsus am..nu e ciocolata…nici calciu…e putin mai acrisoara…si era o tableta destul de mare…

pufarine, pufuleti, fulgi de porumb, cel putin eu eram innebunit cand mergeam prin focsani (vrancea). aveau pe timpuri niste pufuleti mai unsurosi si ff sarati…erau moartea mea aia. nu prea eram cu sucurile eu, apa de la chiuveta si apoi din cand in cand la o ocazie ceva..sfantul sifon in sticlele alea imense acoperite de plasa metalica si mai tarziu sifon de 7 litri din inox…era cam jumatate cat mine de inalt

mergeam de sarbatori cu plugusorul. mergeam cam 10 baieti pe putin si il spuneam pe cel in varianta lunga, cu tot tacamul pregatiti la noi: clopotei, buhai si o persoana prin rotatie batea biciul in fata blocului. nu exista usa sau apartament sa nu ne dea drumul. aveam cel putin o persoana in blocurile pe unde mergeam care ne servea covrigi si nuci, respectand traditia. in mare parte primeam bani pe care i strangeam la comun sa cumparam o “mingie” (asa i ziceam cand eram mai mici) cu siret sau ne cumparam soldatei din plastic sau cine stie ce alte jucarii.

ultimul bloc colindat era al nostru. la noi iesea grosul. nu exista sa nu fim primiti inauntru si sa nu gustam ceva, sa mancam…un vin fiert, o tuiculita..dupa caz si varsta…era o alta atmosfera..sincer..era o caldura aparte…

muzica nu prea ascultam..stiam de dida dragan, angela similea, mihaela runceanu (sa-i fie tarana usoara). Chestiile rock atunci nici nu stiam de ele…plus ca nu erau acceptate..mai incolo dupa revolutie ascultam si eu 2unlimited, culture beat si snap! Apoi printr-o intamplare am pus mana pe o caseta cu manowar si am inceput sa ascult asa ceva…

pentru moment ma opresc aici..am scris destul…daca am gresit pe undeva e datorita anilor multi trecuti si scris din memorie…insa nu regret nimic…cu bune si cu rele…astept si parerile voastre, intamplarile voastre si mai ales cum ati trait copilaria. Eu as vrea parca sa mai traiesc o vara departe de tot ce ma inconjoara acum